Hotărâri ale consiliului local - Nr. 261 din 29.10.2025
Hotărâri ale consiliului local - Nr. 261
privind însușirea documentaţiilor tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a cinci imobile-teren situate în municipiului Bistrița, cu destinații de străzi și drumuri, de uz și interes public local, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul publicConsiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.10.2025;
având în vedere:
urgență invocată de serviciile de specialitate;
documentațiile tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evedențele de cadastru și carte funciară a trei imobile-teren cu destinația de străzi situate în municipiul Bistrița, întocmite de către societatea MIVA PROIECT S.R.L. cu sediul în localitatea Bistrița, transmise prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.99645/14.10.2025;
documentațiile tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evedențele de cadastru și carte funciară a unor imobile-teren situate în municipiul Bistrița, întocmite de către Șugar I.Vasile Florin și Rațiu Augustina Ioana – persoane fizice autorizate de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie din cadrul Primăriei municipiului Bistrița;
Referatul de aprobare nr.100354/15.10.2025 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.100368/15.10.2025 al Direcţiei Patrimoniu și al Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Avizul favorabil nr.270/C3/28.10.2025 al Comisiei juridice și administrație publică locală;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.155/30.08.2007 privind atribuirea de denumiri unor străzi nou create în municipiul Bistrița;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.10/20.02.2014 privind atribuirea de denumiri de străzi în municipiul Bistrița și localitățile componente;
prevederile Hotărârii Comisiei municipale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița nr.7/2025 privind constatarea că număr de 20 de terenuri au destinație de drumuri și canale lăsate cu ocazia punerii în posesie conform prevederilor Legii nr.18/1991, Legii nr.1/2000 și a Legii nr.247/2005;
prevederile Hotărârii Guvernului României nr.527/2010 pentru modificarea anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud, cu modificările ulterioare;
prevederile art.5, art.8 alin.(1) Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.858, art.863 lit.f), art.876, art.885 alin.(1) şi art.888 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile art.1 alin.(3) și alin.(5), art.27, art.41 alin.(5) din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.7 alin.(1) și art.8 alin.(1) din Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr.600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.87 alin.(5), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), alin.(14), art.139 alin.(3) lit.g), art.196 alin.(1) lit.a), art.286 alin.(4) și art.287 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1.(1) - Se însușesc documentaţiile tehnice cadastrale în vederea înscrierii în evidențele de cadastru și carte funciară a cinci imobile-teren situate în municipiul Bistrița, întocmite de către de către societatea MIVA PROIECT S.R.L. Bistrița și de către Șugar I.Vasile Florin și Rațiu Augustina Ioana – persoane fizice autorizate de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie din cadrul Primăriei municipiului Bistrița.
(2) - Imobilele cu destinația de străzi și drumuri identificate conform documentațiilor tehnice cadastrale însușite la alin.(1), având destinații de uz și interes public local și elemente de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se declară bunuri de uz și interes public local.
ART.2. (1) - Consiliul local își dă acordul pentru înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor-terenuri care fac obiectul prezentei hotărâri, în proprietatea Municipiului Bistrița, domeniul public.
(2) – După finalizarea formalităților de publicitate și carte funciară, imobilele-teren vor fi înscrise în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Bistrița, conform procedurii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
ART.3. – Imobilele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre nu fac obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate depuse în baza legilor fondului funciar, al Legii nr.165/2013 și nu fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată.
ART.4. - Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu și Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.5. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 20 voturi “pentru”.
ART.6. - Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU SECRETAR GENERAL
DIRECTOR EXECUTIV
ILIEŞIU DARIUS-EMILIAN CINCEA DUMITRU-MATEI