Hotărâri ale consiliului local - Nr. 43 din 06.03.2023
Hotărâri ale consiliului local - Nr. 43
privind aprobarea modului de calcul al chiriei și a cuantumului acesteia pentru locuințele situate în municipiul Bistrița, construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului BistrițaConsiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 06.03.2023;
având în vedere:
urgența determinată de faptul că în data de 31 martie 2023, expiră termenul contractelor de închiriere pentru locuințele construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, astfel că până la data de 01.04.2023 trebuie încheiate noile contracte, pentru care sunt deja înregistrate cereri la Direcția Patrimoniu.
Referatul de aprobare nr.17100/20.02.2023 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.17104/20.02.2023 al Serviciului public municipal „Direcţia Patrimoniu", al Direcției Economice şi al Direcției Administraţie Publică, Juridic;
adresa 167/13.01.2023 a Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud înregistrata la Primăria municipiului Bistrița cu nr.3938/13.01.2023;
Avizul favorabil nr.43/06.03.2023 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;
în conformitate cu:
prevederile Hotărârii Guvernului nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Hotărârii Guvernului nr.304/2017 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.962/2001;
prevederile Hotărârii Guvernului nr.1174/2021 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.962/2001;
prevederile Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.1777 şi următoarele din Codul Civil;
În temeiul art.129 alin.(2) lit.d), alin.(7) lit.q), art.136, art.139 alin.(3) lit. g) şi art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. – Se aprobă modul de calcul al chiriei și cuantumul acesteia pentru locuinţele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Bistriţa, începând cu data de 01.04.2023, iar chiriile sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2. – (1) Cuantumul chiriei aprobate în anexă a fost calculat la nivelul maxim al coeficientului de venit, respectiv 1,00 și va fi modificat cu aprobarea Primarului municipiului Bistriţa, doar după depunerea documentelor justificative privind venitul mediu net pe membru de familie realizat în anul 2022 de către chiriașii locuințelor construite prin Agenția Națională pentru Locuințe.
(2) Chiria se recalculează şi se actualizează pentru titularii contractelor de închiriere care împlinesc vârsta de 35 de ani, începând cu luna următoare împlinirii vârstei.
ART.3. – Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa, să semneze contractele de închiriere, respectiv actele adiţionale la contractele de închiriere, care se vor încheia începând cu 01.04.2023.
ART.4. – Primarul municipiului Bistriţa prin Direcţia Patrimoniu și Direcția Administrație Publică, Juridic va aduce la îndeplinirea prezenta hotărâre.
ART.5. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă extraordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 20 voturi ”pentru”.
ART.6. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
URÎTE FLORIN-RADU GAFTONE FLOARE