Hotărâri ale consiliului local - Nr. 150 din 28.07.2022



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 150

privind mandatarea Societății “Business Park Bistriţa Sud” S.R.L.- societate administrator pentru Parcul Industrial “Bistriţa Sud”, să închirieze cu caracter temporar suprafețele de teren pentru care nu sunt încheiate contracte de administrare și de prestări servicii conexe

         Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară, în data de 28.07.2022;

          având în vedere:

          Referatul de aprobare nr. 68589/08.07.2022 al Primarului municipiului Bistriţa;

          Raportul comun nr. 68591/08.07.2022 al Direcţiei Economice și al Direcţiei Administratie Publică, Juridic;

          Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor a Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L. nr.53/30.06.2022 înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr. 67561/05.07.2022;

          Referatul Societății Business Park Bistrița Sud S.R.L. nr. 32/06.07.2022 înregistrat la Primaria municipiului Bistrița cu nr.67979/06.07.2022;

          Avizul favorabil nr.154/27.07.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;

în conformitate cu:

          Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.109/20.09.2012 privind înființarea Societăţii comerciale cu răspundere limitată S.C.”Business Park Bistriţa Sud” S.R.L.-societate administrator pentru Parcul Industrial “Bistriţa Sud”;

          Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.77/04.06.2013 privind modificarea și completarea Hotărârii nr.109/20.09.2012 privind înființarea Societăţii comerciale cu răspundere limitată S.C.”Business Park Bistriţa Sud” S.R.L.-societate administrator pentru Parcul Industrial “Bistriţa Sud”;

          Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.28/27.03.2014 privind majorarea capitalului social al Societăţii Business Park Bistriţa Sud S.R.L. și modificarea și completarea Hotărârii nr.109/20.09.2012 privind înființarea Societăţii comerciale cu răspundere limitată S.C.”Business Park Bistriţa Sud” S.R.L.-societate administrator pentru Parcul Industrial “Bistriţa Sud”;

Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr. 53/26.03.2015 privind majorarea capitalului social al S.C. Business Park Bistrița Sud S.R.L. și modificarea şi completarea Hotărârii nr.109/20.09.2012 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind înfiinţarea societăţii comerciale cu răspundere limitată, S.C. Business Park Bistriţa Sud S.R.L. – societate administrator pentru Parcul Industrial Bistriţa Sud;

          Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr. 158/26.11.2015 privind modificarea şi completarea Hotărârii nr.109/20.09.2012 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind înfiinţarea societăţii comerciale cu răspundere limitată, S.C. „Business Park Bistriţa Sud” S.R.L. – societate administrator pentru Parcul Industrial „Bistriţa Sud ”;

          Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr. 49/31.03.2016 privind modificarea şi completarea Hotărârii nr.109/20.09.2012 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind înfiinţarea societăţii comerciale cu răspundere limitată „Business Park Bistriţa Sud” S.R.L. – societate administrator pentru Parcul Industrial „ Bistriţa Sud ”, cu modificarile si completarile ulterioare;

          Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.31/25.02.2021 pentru modificarea anexei la Hotărârea nr.109/20.09.2012 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind înfiinţarea societăţii comerciale cu răspundere limitată S.C. “Business Park Bistriţa Sud” S.R.L. – societate administrator pentru Parcul Industrial “Bistriţa Sud”, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile Legii nr.31/1990 a societatilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile Legii nr.186/2013 privind constituirea si funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile art. 2009 si următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificarile și completarile ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(2) lit.”a”, alin.(3) lit.”d”, art.131, art.139 alin.(3) lit.”g”, art.362 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

 H O T Ă R Ă Ş T E:

          ART.1. (1) Se mandatează societatea “Business Park Bistrița Sud” S.R.L.-societate administrator pentru Parcul Industrial “ Bistriţa Sud”, să închirieze către terți suprafețele de teren pentru care nu sunt încheiate contracte de administrare şi de prestări servicii conexe.

          (2) Prețul chiriei pentru suprafețele de teren închiriate potrivit alin.1, nu poate fi mai mic de 2,8 EURO/mp/an.

          (3) Închirierea terenului potrivit alin.1 trebuie să se facă astfel încât să nu pericliteze în niciun fel activitatea rezidenților ori obiectul de activitate al parcului, iar contractele de închiriere vor fi încheiate pe o perioada de maxim 30 de zile.

(4) Contractele de închiriere vor fi înaintate de administratorul neasociat al  Societății ”Business Park Bistrița Sud” S.R.L spre aprobarea Adunării Generale a Asociaţilor a societăţii, anterior semnării de către părţi.

         ART.2. Societatea “Business Park Bistrița Sud” S.R.L.-societate administrator pentru Parcul Industrial “Bistriţa Sud”, prin Adunarea Generală a Asociaţilor şi administratorul neasociat al acesteia vor aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

 

         ART.3. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 18 voturi ”pentru" și o abținere. Un consilier nu a votat, pentru evitarea conflictului de interese.

          ART.4. Secretarul general al municipiului Bistriţa prin Compartimentul pregătire documente, contencios, va comunica prezenta hotărâre:

                             - Direcţiei Administratie Publică, Juridic;

                             - Direcţiei Economice;

                             - Societăţii Business Park Bistriţa Sud S.R.L.;

                             - Primarului municipiului Bistriţa;

                             - Instituţiei Prefectului-Judeţul Bistriţa-Năsăud.

       

 

 

       PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                      CONTRASEMNEAZĂ

                                                                                                PENTRU SECRETAR GENERAL,

                                                                                               DIRECTOR EXECUTIV

          BRICI TIBERIUS-DANIEL                                           CINCEA DUMITRU MATEI