Hotărâri ale consiliului local - Nr. 184
privind a cincea rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2026 și estimat pe anii 2027-2029
Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în şedinţă ordinară în data de 28.10.2026;
având în vedere:
Adresa nr.20802/25.09.2026 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, înregistrată la Primăria Municipiului Bistrița sub nr.101149/29.09.2026;
Adresa nr.2804/20.10.2026 a Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița;
Solicitările direcțiilor și serviciilor din subordine;
Solicitările unităților din învățământul preuniversitar de stat;
Necesitatea redistribuirii unor fonduri pe obiective de investiții;
Necesitatea suplimentării creditelor bugetare și de angajament la unele proiecte de investiții, dar și a diminuării la cele finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență ca urmare a finalizării acestuia;
Referatul de aprobare nr.114817/22.10.2026 al Primarului municipiului Bistrița;
Raportul nr.114818/22.10.2026 al Primarului municipiului Bistrița, Direcției Economice și Direcției Tehnice;
Avizul favorabil nr.196/C1/26.10.2026 al Comisiei economice ;
Avizul favorabil nr.196/C3/27.10.2026 al Comisiei juridice și administrație publică locală;
Prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.54/29.04.2026 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2026 și estimat pe anii 2027-2029, cu modificările și rectificările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.87 alin.(3), art.129 alin.(2) lit.„b”, alin.(4) lit.„a”, art.139 alin.(3) lit.„a”, art.155 alin.(1) lit.”c”, alin.(4) lit.„b” și art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. – Se aprobă bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2026 și estimat pe anii 2027-2029, conform anexei nr.1.
ART.2. – Se aprobă bugetul local rectificat pe anul 2026 și estimat pe anii 2027-2029, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.2.
ART.3. – Se aprobă bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local rectificat pe anul 2026 și estimat pe anii 2027-2029, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.3.
ART.4. – Se aprobă programul de investiții publice rectificat pe anul 2026 pentru bugetele prevăzute la articolele 2 și 3 din prezenta hotărâre, conform anexei nr.5.
ART.5. – Se aprobă Programul manifestărilor culturale ale Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc”, modificat, conform anexei nr.8.
ART.6. – Anexele nr.4, 6 și 7 la Hotărârea nr.54/29.04.2026 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2026 și estimările pe anii 2027-2029, cu modificările și rectificările ulterioare, rămân nemodificate.
ART.7. – Anexele nr.1-3, 5 și 8 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.8. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Economică și Direcția Tehnică, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.9. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 13 voturi „pentru” şi 5 „abțineri”.
ART.10. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
- Direcției Economice;
- Direcției Tehnice;
- Primarului municipiului Bistrița ;
- Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
URÎTE FLORIN-RADU GAFTONE FLOARE