Hotărâri ale consiliului local - Nr. 91 din 27.05.2026
Hotărârea nr. 91 din 27.05.2026 este modificată de Hotărârea nr. 131 din 29.07.2026
Hotărâri ale consiliului local - Nr. 91
privind aprobarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 23” și a cheltuielilor legate de proiectConsiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 27.05.2026,
având în vedere:
Urgența determinată de transmiterea pâna la data de 12.06.2026 către ADR-NV, în vederea încheierii contractului de finanțare;
Referatul de aprobare nr. 56893/25.05.2026 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr. 56894/25.05.2026 al Direcției Dezvoltare Durabilă 2030, și al Direcției Economice;
Avizul favorabil nr.97/C1/25.05.2026 al Comisiei economice;
Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 - Ghidul solicitantului „Creșterea eficienței energetice în regiune ca parte a investițiilor în sectorul locuințelor”;
Solicitarea de clarificări nr.048548/21.05.2026 emisă de AM_PRNV_Agenția pentru Dezvoltarea Regională Nord-Vest (ADR Nord vest), înregistrată la Primăria Bistriţa cu nr. 56811/25.05.2026;
Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr. 208/15.12.2011, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;
în temeiul art. 129 alin.(1), alin.(2) lit.”b”, lit. ”c” și lit.”e”, art.139 alin. (3) lit. ”d”, lit. ”f”, lit. ”g” și art. 196 alin.(1) lit. ”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. Se aprobă Proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 23”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, Prioritatea: P3 - O regiune cu localități prietenoase cu mediul, Obiectiv specific: RSO2.1_Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Operațiune: a) Creșterea eficienței energetice în regiune ca parte a investițiilor în sectorul locuințelor, apelul de proiecte nr. PRNV/2023/311.A/1.
ART.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului (cererii de finanţare) „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 23” în cuantum de 14.227.465,51 lei inclusiv TVA, din care valoare totală eligibilă 14.046.655,89 lei şi valoare totală neeligibilă de 180.809,62 lei,
ART.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a UAT Municipiul Bistrița, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 280.933,11 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 23”.
ART.4. Se aprobă contribuția Asociaţiei de proprietari la cheltuielile neeligibile în cuantum de 180.809,62 lei, reprezentând, după caz:
- 100% din valoarea cheltuielilor corespunzătoare apartamentelor cu destinație locuință, aflate în proprietatea persoanelor juridice care nu se încadrează în categoria IMM, a solicitantului UAT sau a autorităților şi instituţiilor publice;
- 100% din valoarea cheltuielilor corespunzătoare apartamentelor cu destinație de spații comerciale sau spatii cu altă destinație decât cea de locuință, aflate în proprietatea persoanelor fizice, a persoanelor juridice care nu se încadrează în categoria IMM, a solicitantului UAT sau a autorităților şi instituţiilor publice;
- 100% din valoarea cheltuielilor corespunzătoare apartamentelor cu destinație locuință (inclusiv apartamentelor declarate la ONRC ca sedii sociale de firmă, care nu desfăşoară activitate economică, cu destinație locuință), sau apartamentelor cu destinație de spații comerciale sau spații cu altă destinație decât cea de locuință aflate în proprietatea persoanelor juridice de tip IMM, care nu depun proiectul în parteneriat cu solicitantul eligibil UAT.
ART.5. Mecanismul de recuperare a cheltuielilor eligibile şi neeligibile, ce revin Asociației de proprietari se face ca urmare a Deciziei de impunere comunicată proprietarilor, aprobată în prealabil de Consiliu Local al Municipiului Bistrița.
ART.6. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor, din bugetul local al Municipiului Bistrița pe anii 2026-2028.
ART.7. Se împuternicește domnul Gabriel Lazany, reprezentantul legal al UAT Municipiul Bistrița să semneze toate actele necesare și acordul de parteneriat prevăzut la art.2, în numele UAT Municipiul Bistrița și al partenerului, dacă este cazul.
ART.8. Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția Dezvoltare Durabilă 2030, Direcția Tehnică și Direcția Economică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.9. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea art. 139 alin. (3), lit ”d” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 17 voturi ”pentru”.
ART.10. Secretarul General al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
PÂNTEA ANDREI GAFTONE FLOARE