Hotărâri ale consiliului local - Nr. 39 din 25.03.2026
Hotărâri ale consiliului local - Nr. 39
privind aprobarea numărului maxim de posturi pentru anul 2026, la nivelul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Bistrița
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25.03.2026;
având în vedere:
Referatul de aprobare nr.30413/18.03.2026 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.30414/18.03.2026 al Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice și al Direcţiei Economice;
Avizul favorabil nr.45/C1/23.03.2026 al Comisiei economice;
Avizul favorabil nr.45/C2/23.03.2026 al Comisiei de urbanism;
Avizul favorabil nr.45/C3/24.03.2026 al Comisiei juridice și administrație publică;
Adresa nr.IC/4972/2/16.03.2026 a Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud cu privire la numărul maxim de posturi stabilit pentru anul 2026, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.29916/17.03.2026;
prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Legii - cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.III și Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;
prevederilor art.X și ale art.XL din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.94/11.05.2023 privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate al Primarului municipiului Bistrița, ca urmare a reorganizării acestuia și a Poliției locale a municipiului Bistrița, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.95/11.05.2023 privind aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița, urmare a reorganizării Direcției Servicii Publice Bistrița și a Direcției de Administrare a Piețelor din municipiul Bistrița, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(2) lit.a), alin.(3) lit.c), art.139 alin.(1), art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă ŞT E :
ART.1. – Se aprobă numărul maxim de 495 de posturi pentru anul 2026, la nivelul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Bistrița, în vederea respectării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului României nr.7/2026 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale.
ART.2. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, Direcția Economică și Direcția de Infrastructură și Servicii Bistrița, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
ART.3. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 17 voturi „pentru” şi o abţinere.
ART.4. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente va comunica prezenta hotărâre:
- Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
- Direcției Economice;
- Direcției de Infrastructură și Servicii Bistrița;
- Viceprimarilor municipiului Bistrița;
- Administratorului Public al municipiului Bistriţa;
- Administrației Județene a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud;
- Primarului municipiului Bistriţa;
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
DUMITRESCU GEORGE GAFTONE FLOARE