Hotărâri ale consiliului local - Nr. 6 din 28.01.2026
Hotărâri ale consiliului local - Nr. 6
privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unui spațiu situat în incinta corpului A al Colegiului Național “Liviu Rebreanu” Bistrița, înscris în CF nr.60714 Bistrița, cu destinația de punct alimentarConsiliul local al municipiului Bistriţa întrunit în şedinţă ordinară, în data de 28.01.2026;
având în vedere:
adresele nr.6234/02.07.2025, nr.6936/19.08.2025 și nr.7175/04.09.2025 ale Colegiului Național “Liviu Rebreanu” Bistrița, înregistrate la Primăria municipiului Bistrița cu nr.65902/07.07.2025, nr.80622/19.08.2025 și 85728/04.09.2025;
adresa nr.105938/30.10.2025 a Primăriei municipiului Bistrița;
adresa nr.183/09.12.2025 înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.120238/09.12.2025 prin care Parohia Evanghelică C.A. Bistrița transmite acordul cu privire la închirierea spațiului cu destinația de punct alimentar;
certificatul de urbanism nr.1782/16.10.2025 eliberat de către Primarul municipiului Bistrița;
extrasul de carte funciară nr.60714 Bistrița eliberat de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud;
Referatul de aprobare nr.1178/12.01.2026 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.1179/12.01.2026 al Direcţiei Patrimoniu, al Direcției Economice și al Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
Avizul favorabil nr.7/C1/26.01.2026 al Comisiei economice;
Avizul favorabil nr.7/C3/27.01.2026 al Comisiei juridice și administrație publică locală;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.131/21.10.2015 privind stabilirea unor măsuri pentru închirierea spaţiilor/terenurilor situate în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Bistriţa, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.23/13.02.2020 privind aprobarea documentațiilor de atribuire prin licitație publică a contractelor pentru concesionarea, închirierea și vânzarea bunurilor proprietate publică sau privată a municipiului Bistrița;
prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistriţa nr.283/17.12.2025 privind aprobarea Reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Bistriţa, pentru anul şcolar 2026-2027;
prevederile Legii nr.198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.1582/2025 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile art.792 şi următoarele şi art.1777 şi următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(7) lit.a), art.139 alin.(3) lit.g) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
ART.1. – Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a spațiului în suprafață de 59,96 mp, situat în incinta corpului A al Colegiului Național “Liviu Rebreanu” Bistrița, din Bulevardul Republicii nr.8 și a cotei de 15/31.013 părți teren, proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Bistrița aflat în administrarea Municipiului Bistrița, imobil înscris în CF nr.60714 Bistrița, cu destinația de punct alimentar.
ART.2. – Se aprobă documentația de atribuire a contractului de închiriere prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, urmând ca procedura privind organizarea licitației publice să fie realizată în conformitate cu prevederile documentației, prin grija comisiei numită în acest scop.
ART.3.(1) – Se aprobă chiria de pornire la licitaţie în sumă de 25 lei/mp/lună, respectiv 1.500 lei/lună.
(2) – Chiria obținută în urma licitației publice se va achita în avans până în ultima zi a lunii în curs pentru luna următoare, și se face venit la bugetul de venituri și cheltuieli al Direcției Patrimoniu și al Colegiului Național “Liviu Rebreanu” Bistrița, în proporție de 50% fiecare.
(3) – Chiria lunară se indexează anual cu indicele de actualizare la inflaţie, respectiv indicele preţurilor de consum total, cu baza fixă luna decembrie a anului precedent, publicat de Institutul Național de Statistică.
ART.4. – Se aprobă garanția de participare la licitație în sumă de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea a două chirii lunare, raportat la suprafața propusă, taxa de participare în sumă de 250 lei și contravaloarea documentației de atribuire în cuantum de 150 lei, dacă este cazul.
ART.5.(1) – În vederea participării la licitația publică, ofertanții trebuie să dețină ca obiect de activitate: servicii privind fabricarea și comercializarea produselor proaspete de patiserie, precum și comercializare produse alimentare, sens în care vor depune certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
(2) - Producerea și comercializarea produselor alimentare în punctul alimentar se va face cu respectarea legislației privind asigurarea alimentației sănătoase pentru copii şi adolescenţi în unităţile de învăţământ preuniversitar.
ART.6.(1) – Contractul de închiriere se încheie cu câștigătorul licitației pe o perioadă de 5 ani, începând cu data semnării acestuia, cu posibilitate de prelungire cu acordul părților prin hotărâre a Consiliului local, la solicitarea locatarului și cu acordul Consiliului de Administrație al instituției de învățământ, cu condiția respectării tuturor obligațiilor prevăzute în sarcina locatarului.
(2) – Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze contractul de închiriere cu câștigătorul licitației publice.
ART.7. – Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu și Direcția Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.8. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 20 voturi “pentru”.
ART.9. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:
-Direcţiei Patrimoniu;
-Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
-Colegiului Național “Liviu Rebreanu” Bistrița cu sediul în Bistrița,
Bulevardul Republicii nr.8;
-Parohiei Evanghelice C.A. Bistrița cu sediul în Bistrița, Piața Centrală nr.13;
-Primarului municipiului Bistriţa;
-Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
HANGAN SORIN GAFTONE FLOARE