Hotărâri ale consiliului local - Nr. 275 din 27.11.2025



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 275

pentru aprobarea solicitării de trecere a imobilului-teren situat în municipiul Bistrița, Calea Moldovei, înscris în CF nr.58497 Bistrița, din domeniul privat al Statului Român si administrarea Agenției Domeniilor Statului, în domeniul privat al Municipiului Bistrița

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară, în data de 27.11.2025;

          având în vedere:

         Adresa nr.18/22.05.2023 a societății POLIMED COM S.R.L. înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.53193/23.05.2023;

         Adresele Primăriei municipiului Bistrița nr.78897/07.08.2023, nr.30387/21.03.2024, nr.45548/30.05.2024 și nr.81879/28.08.2024;

         Adresele Agenției Domeniilor Statului nr.40259/22.04.2024. nr.123433/ 22.10.2024 și nr. BN/123/24.10.2025 înregistrate la Primăria municipiului Bistrița cu nr.45548/30.04.2024, nr.103715/30.10.2024 și nr.105098/30.10.2025

         Extrasul de carte funciară nr.58497 Bistrița eliberat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud și planul de amplasament și delimitare imobil aferent;

         Referatul de aprobare nr.109948/11.11.2025 al Primarului municipiului Bistriţa;

Raportul comun nr.109959/11.11.2025 al Direcţiei Patrimoniu și al Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;

Avizul favorabil nr.283/C1/24.11.2025 al Comisiei economică;

Avizul favorabil nr.283/C3/26.11.2025 al Comisiei juridică și administrație publică locală;

         prevederile art.553, art.555 și următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(7) lit.m), art.139 alin.(2), art.354, art.355 și art.358 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

 H O T Ă R Ă Ş T E :

 ART.1.(1) – Se aprobă solicitarea de trecere a imobilului-teren în suprafață de 5.424 mp, situat în intravilanul municipiului Bistrița, zona Calea Moldovei, județul Bistrița–Năsăud, identificat în CF nr.58497 Bistrița, având categoria de folosință ”drum”, din domeniul privat al Statului Român si administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul privat al Municipiului Bistrița.

                   (2) - Imobilul prevăzut la alin.1 va fi preluat în proprietatea, Municipiului Bistrița, domeniul privat, cu menținerea destinației și a categoriei de folosință, în scopul derulării unor lucrări pentru amenajare conform destinației, modernizarea infrastructurii rutiere și susținerea dezvoltării urbane.

ART.2. - Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu și Direcţia Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

 ART.3. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 21 voturi “pentru”.

ART.4. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul pregătire documente va comunica prezenta hotărâre:

  • Direcţiei Patrimoniu;
  • Direcţiei Juridică, Resurse Umane, Achiziții Publice;
  • Direcției Infrastructură și Servicii Bistrița;
  • Agenției Domeniilor Statului cu sediul în București,

     strada Știrbei Vodă nr.43;

  • Societății Polimed Com S.R.L. cu sediul în Bistrița,

     Drumul Cetății nr.3-5, jud. Bistrița-Năsăud;

  • Primarului municipiului Bistriţa;
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Bistriţa-Năsăud.

 

               PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                 CONTRASEMNEAZĂ

                                                                             SECRETAR GENERAL

                        HANGAN SORIN                            GAFTONE FLOARE