Hotărâri ale consiliului local - Nr. 263 din 19.11.2025



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 263

pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.31/22.02.2018 privind stabilirea unor măsuri pentru utilizarea unor suprafeţe de teren proprietate publică a municipiului Bistriţa, pentru amplasarea de terase, construcții provizorii cu diferite destinații, precum și pentru terenurile folosite ca și cale de acces, cu modificările și completările ulterioare

Consiliul local al municipiului Bistriţa întrunit în şedinţa extraordinară convocată de îndată în data de 19.11.2025;

având în vedere:

urgența generată de necesitatea asigurării unui cadru legal unitar și actualizat pentru desfășurarea activităților comerciale sezoniere, ocazionale și/sau ambulante pe domeniul public al Municipiului Bistrița, menținerea ordinii și disciplinei în utilizarea domeniului public prin reglementarea clară a condițiilor de ocupare temporară a domeniului public, crearea cadrului administrativ pentru aplicarea unitară a sancțiunilor contravenționale, în scopul descurajării activităților neautorizate și a utilizării neconforme a domeniului public;

Referatul de aprobare nr.110299/12.11.2025 al Primarului municipiului Bistriţa;

Raportul comun nr. 111877/17.11.2025 al Direcţiei Patrimoniu, al Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice şi al Direcției Poliția Locală Bistriţa;

Avizul favorabil nr.271/CR/19.11.2025 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;

         prevederile Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.31/22.02.2018 privind stabilirea unor măsuri pentru utilizarea unor suprafeţe de teren proprietate publică a municipiului Bistriţa, pentru amplasarea de terase, construcții provizorii cu diferite destinații, precum și pentru terenurile folosite ca și cale de acces, cu modificările și completările ulterioare;

în conformitate cu:

prevederile Legii nr.31/1990 - Legea societăţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile art.26 din Ordonanța Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorului, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.8 alin.(1) din Legea nr.21/1996 privind concurența, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.4 lit.b) și lit.i), art.5 alin.(1) și art.6 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordonanței Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Legii nr.296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile art.1-7 si art.8^1 din Hotărârea Guvernului nr.348/2004 privind exercitarea comertului cu produse si servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.1 din Legea nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.10 lit.(a) din Legea Politiei locale nr.155/2010, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare;

prevederile Hotărârii Guvernului nr.924/2005 privind aprobarea Regulilor generale privind igiena produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile art.858 şi următoarele din Codul civil;

prevederile art.7 alin.(13) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

în temeiul art.87 alin.(5), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), art.139 alin.(3) lit.g), art.196 lit.a) și art.285 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificarile si completarile ulterioare,

 

H O T Ă R Ă Ş T E:

 

       ART.I. – Regulamentul privind desfăşurarea activităţilor de comerţ stradal şi conditiile de amplasare a teraselor pe raza municipiului Bistrita prevăzut în Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului local al municipiului Bistrița nr.31/22.02.2018, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

  1. La ART.4 după alin.(1) se introduce un alineat nou, alin.(2), care va avea următorul cuprins:

           ”(2) - Prin comerţ ambulant, în sensul prezentului regulament, se înţelege activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare sau nealimentare desfăşurată în mod temporar, prin deplasarea succesivă a comerciantului dintr-un loc în altul, fără a dispune de un spaţiu fix de vânzare, conform art.4 alin.(1) lit.g) din Ordonanța Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.”

  1. Secţiunea IV – Condiții privind folosirea mobilierului pentru comerţul stradal se modifică și se completează după cum urmează:
    • Denumirea secțiunii se modifică și va avea următorul cuprins:

       ”Secţiunea IV – CONDIȚII ȘI OBLIGAȚII PRIVIND COMERŢUL STRADAL ȘI AMBULANT”

  • 19. se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

”ART.19.(1) - Activitățile de comerț ambulant se pot desfășura doar în zonele și pe perioadele stabilite de către Primăria municipiului Bistrița, prin Direcția Patrimoniu, pe baza unei autorizații de folosire temporară a domeniului public.

         (2) - Autorizarea se face în baza următoarelor documente:

  1. a) cerere-tip adresată Primăriei municipiului Bistrița;
  2. b) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului sau a atestatului de producător, după caz;
  3. c) dovada deținerii unui aviz sanitar-veterinar (pentru produse alimentare);
  4. d) plan de amplasament al zonei solicitate, indicând suprafața ocupată și perioada de desfășurare;
  5. e) dovada achitării taxei pentru ocuparea temporară a domeniului public.

         (3) - Comerțul ambulant se poate desfășura doar în locurile expres aprobate, respectiv, perimetrul târgurilor, piețelor și al evenimentelor publice aprobate de Primărie, cu respectarea normelor de igienă, de protecție a mediului, a liniștii publice și a siguranței pietonale.

         (4) - Este interzis comerțul ambulant:

  1. a) pe trotuare înguste sau în apropierea trecerilor de pietoni;
  2. b) în zona centrală istorică, cu excepția evenimentelor publice aprobate de Primărie;
  3. c) în apropierea unităților de învățământ, lăcașelor de cult sau instituțiilor publice.

                   (5) – Se interzice amplasarea rulotelor mobile şi a altor vehicule special amenajate în zona Centrului istoric al municipiului Bistrita, cu excepţia evenimentelor autorizate de Primăria municipiului Bistriţa.”

  • La ART.20 după alin.(1) se introduce un alineat nou, alin.(2) care va avea următorul cuprins:

”(2) - Comercianții stradali sau ambulanți au obligația:

  1. a) să dețină asupra lor autorizația de folosire temporară a domeniului public;
  2. b) să afișeze în mod vizibil datele de identificare (nume comerciant, denumirea firmei, tipul produselor vândute);
  3. c) să asigure curățenia și igienizarea amplasamentului utilizat;
  4. d) să nu împiedice circulația pietonală sau rutieră;
  5. e) să respecte normele privind protecția consumatorilor și proveniența mărfurilor.”
  6. ART.22 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

”ART.22. – Constituie contraventie și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.500 lei următoarele fapte:

  1. a) Utilizarea altui mobilier stradal decat cel stabilit de Primăria municipiului Bistrița și nerespectarea celorlalte conditii privind amenajarea, prevazute în prezentul Regulament;
  2. b) Utilizarea rulotelor de alt tip decat cel comercial, neomologate și neinmatriculate în U.E.;
  3. c) Neafișarea datelor de identificare ale agentului economic;
  4. d) Neefectuarea salubrizării permanente a amplasamentului ocupat;
  5. e) Depășirea orarului de funcționare al terasei aprobat de Primăria municipiului Bistrița și crearea de discomfort riveranilor;
  6. f) Nerespectarea art.16 privind folosirea cablurilor electrice suspendate sau pozate pe paviment;
  7. g) Neîntretinerea elementelor de mobilier precum și a celorlalte piese componente ale terasei (umbrele, scaune, mese, jardiniere, flori);
  8. h) Depozitarea ambalajelor pe spaţiul public;
  9. i) Desfăşurarea în centrul istoric al oricărei activităţi de producţie, comerţ en-gross şi funcţionarea de ateliere de prestări servicii poluante cu caracter sonor.
  10. j) Nerespectarea de către agentul economic, beneficiar al unui amplasament pentru terasă de alimentație publică, a perimetrului amplasamentului ce aparține domeniului public, așa cum a fost acesta delimitat planul de situație anexă la autorizația de folosire temporară a domeniului public emisă de către Direcția Patrimoniu.
  11. k) Nerespectarea de către agentul economic, beneficiar al unui amplasament pentru terasă de alimentație publică, a prevederilor din autorizația de folosință temporară a domeniului public ce impun obligații referitoare la elementele de funcționalitate ale terasei, exact așa cum au fost determinate prin autorizația eliberată de către Direcția Patrimoniu.
  12. l) Amplasarea pe domeniul public de orice fel de corpuri sau vehicule (standuri, tonete, rulote) folosite în scopul expunerii și comercializării de produse de orice fel, sub formă de comerț stradal, fără autorizația de folosire temporară a domeniului public eliberată de Primăria municipiului Bistrița, prevăzută la art.5 din prezentul regulament.
  13. m) Desfășurarea de activități comerciale stradale cu produse fără autorizarea autorităților locale, emisă în condițiile legii;
  14. n) Desfășurarea de activități comerciale stradale cu produse în alte locuri decât cele menționate în documentele de autorizare;
  15. o) Vânzarea de produse direct din mijloacele de transport.”
  16. ART.23. se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

       ”ART.23. – Constituie contraventie și se sanctioneaza cu amenda cuprinsă între 1.000 – 2.500 lei urmatoarele fapte:

  1. a) comercializarea altor produse decat cele specifice comertului stradal si mentionate în prezentul regulament;
  2. b) neafisarea într-o limba de circulatie internationala a listei de meniuri cu preturi (pentru centrul istoric);
  3. c) prepararea în aer liber a alimentelor, atat pe domeniul public, cât și în curtile interioare sau pe căile de acces);
  4. d) tinuta necorespunzatoare, aspectul neîngrijit și lipsa ecusonului de identificare al personalului de deservire;
  5. e) expunerea produselor spre vânzare direct pe trotuare, spații verzi, străzi pietonale, fără a deține autorizația de folosire temporară pentru ocuparea domeniului public;
  6. f) depozitarea bunurilor, ambalajelor ori altor materiale în alte locuri decât cele special destinate și pentru care au obținut autorizația de folosire temporară a domeniului public .”
  7. Art.24 se modifică și va avea următorul cuprins:

       ”ART.24. - Contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile  de la data comunicării procesului-verbal, jumatate din minimul amenzii stabilite.”

  1. Art.25 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

       ”ART.25.(1) – Constatarea contraventiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către personalul Direcției Poliția locală Bistrița.

                      (2) - În cazul contravențiilor privind comerțul stradal / ambulant neautorizat agenții constatatori vor dispune, pe lângă sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, și sancțiunea complementară a confiscării bunurilor ce fac obiectul contravenției.

                     (3) - Bunurile confiscate se valorifică potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.14/2007 privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului sau se predau instituțiilor ori organizațiilor neguvernamentale care activează în sfera serviciilor sociale, iar bunurile perisabile se distrug.”

  1. Art.26 se modifică și se completează și va avea următorul cuprins:

       ”ART.26. – În toate structurile de vânzare stradală se interzice oferirea şi vânzarea produselor de tutun, a produselor alcoolice și băuturilor energizante tinerilor sub 18 ani, a substanțelor inflamabile, pirotehnice sau alte produse interzise prin lege. Interdicţia se va afişa în format minim A4 la casele de marcat în unităţile de vânzare cu amănuntul şi vizibil la intrarea în unităţile de alimentaţie publică.”

ART.II. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aducerii la cunoștință publică, cu excepția normelor care prevăd contravenții care intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

ART.III. - Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcţia Patrimoniu, Direcţia Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice şi Direcția Poliția Locală Bistriţa, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.IV. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă extraordinară convocată de îndată, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.g) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi “pentru” şi o ”abţinere”.

ART.V. – Secretarul general al municipiului Bistrița, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:

-    Direcţiei Patrimoniu;

-    Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;

-    Direcției Poliția Locală Bistrița;

-    Direcției Infrastructură și Servicii;

-    Primarului municipiului Bistriţa;

-    Instituţiei Prefectului - Judeţul Bistriţa-Năsăud.

 

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                  CONTRASEMNEAZĂ

                                                                           SECRETAR GENERAL

                   HANGAN SORIN                              GAFTONE FLOARE

 

 

 

 

 

Bistriţa, la 19 NOIEMBRIE 2025

Nr. 263

IA/TA/CTT/ ex.3