Hotărâri ale consiliului local - Nr. 243 din 24.09.2025



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 243

privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr.188/26.09.2024 privind aprobarea proiectului „Coridor ecologic Valea Căstăilor” și a cheltuielilor legate de proiect, cu modificările şi completările ulterioare

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 24.09.2025;

având în vedere:

          Urgența determinată de necesitatea transmiterii hotărârii de consiliu către ADR Nord-Vest, până în data de 29.09.2025, pentru finalizarea procesului de contractare;

          Referatul de aprobare nr.92701/24.09.2025 al Primarului municipiului Bistriţa;

          Raportul comun nr. 92702/24.09.2025 al Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030 și al Direcţiei Economice; 

Avizul favorabil nr.252/CR/24.09.2025 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;

Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.208/15.12.2011 cu modificările și completările ulterioare;

Adresa privind solicitarea de clarificări a ADR AM Nord-Vest nr.031741/19.09.2025 înregistrată la Primăria Municipiului Bistrița cu nr.91590/22.09.2025;

Ghidul solicitantului aferent apelului nr.PRNV/2023/371.A/1 pentru Dezvoltarea unor orașe verzi și îmbunătățirea  infrastructurii verzi din zonele urbane - Municipii reședință de județ;

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bistrița nr. 32/29.02.2024 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Coridor ecologic Valea Căstăilor”, cu modificările şi completările ulterioare;

Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.188/26.09.2024 privind aprobarea proiectului „Coridor ecologic Valea Căstăilor” și a cheltuielilor legate de proiect, cu modificările şi completările ulterioare;

         În conformitate cu:

Prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările si completările ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”f”, art.139 alin.(3) lit.”d”, art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

 H O T Ă R Ă Ş T E:

ART.I. Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.188/26.09.2024 privind aprobarea proiectului „Coridor ecologic Valea Căstăilor” și a cheltuielilor legate de proiect, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

  1. Articolul 2 alin.(1) se modifică și va avea următorul conținut:

„Art.2 (1) Se aprobă valoarea totală a proiectului „Coridor ecologic Valea Căstăilor” în cuantum de 17.038.620,35 lei inclusiv TVA”.

  1. Articolul 2 alin.(2) se modifică și va avea următorul conținut:

„Art.2 (2) Se aprobă contribuția proprie în proiect a municipiului Bistrița, în cuantum de 4.119.055,15 lei inclusiv TVA, din care cheltuielile neeligibile ale proiectului sunt în valoare de 3.855.390,52 lei inclusiv TVA, iar contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 263.664,63 lei inclusiv TVA, reprezentând cofinanțarea proiectului.

ART.II. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.188/26.09.2024, cu modificările şi completările ulterioare, rămân nemodificate.

ART.III. Primarul municipiului Bistriţa, prin Direcția Dezvoltare Durabilă 2030 și Direcția Economică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.IV. Prezenta Hotărâre a fost adoptată de Consiliul Local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art. 139 alin. (3), lit ”d” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,  respectiv cu un număr de 21 voturi ”pentru”.

 ART.V. Secretarul General al municipiului Bistriţa, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:

  • Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030;
  • Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;
  • Arhitectului Şef;
  • Direcției Tehnice;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcției Patrimoniu;
  • Primarului Municipiului Bistriţa;
  • Instituției Prefectului – Județul Bistriţa-Năsăud.

 

             PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                     CONTRASEMNEAZĂ

                                                                               SECRETAR GENERAL

              ILIEŞIU DARIUS-EMILIAN                       GAFTONE FLOARE