Hotărâri ale consiliului local - Nr. 210 din 16.09.2025



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 210

privind a șasea rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2025 și estimat pe anii 2026-2028

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință extraordinară  în data de 16.09.2025;

         având în vedere:

Urgența determinată de necesitatea modificării Bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Bistrița pe anul 2025, ca urmare a reorganizării unităților de învățământ preuniversitar de stat din Județul Bistrița-Năsăud, potrivit Ordinului Educației și Cercetării nr.5611/25.08.2025;

Adresa nr.7499/04.09.2025 a Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr.86010/04.09.2025;

Referatul de aprobare nr.88309/11.09.2025 al Primarului municipiului Bistrița;

Raportul nr.88310/11.09.2025 al Primarului municipiului Bistrița și Direcției Economice;

Avizul favorabil nr.217/CR/16.09.2025 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;

         prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.48/21.03.2025 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2025 și estimat pe anii 2026-2028, cu modificările și rectificările ulterioare;

în conformitate cu:

prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare;

în temeiul art.87 alin.(3), art.129 alin.(2) lit.„b”, alin.(4) lit.„a”, art.139 alin.(3) lit.„a”, art.155 alin.(1) lit.”c”, alin.(4) lit.„b” și art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

 ART.1. - Se aprobă bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2025 și estimat pe anii 2026-2028, conform anexei nr.1.

ART.2. - Se aprobă bugetul local rectificat pe anul 2025 și estimat pe anii 2026-2028, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.2.

ART.3. - Se aprobă bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local rectificat pe anul 2025 și estimat pe anii 2026-2028, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole, și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.3.

ART.4. - Anexele nr.4-9 la Hotărârea nr.48/21.03.2025 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2025 și estimările pe anii 2026-2028, cu modificările și rectificările ulterioare, rămân nemodificate.

ART.5. - Anexele nr.1-3  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.6. - Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Economică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.7. - Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița în ședință extraordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 20 voturi „pentru”.

ART.8. - Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:

  • Direcției Economice;
  • Direcției Tehnice;
  • Primarului municipiului Bistrița;
  • Instituției Prefectului - Județul Bistrița-Năsăud.

 

        PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                    CONTRASEMNEAZĂ

                                                                PENTRU SECRETAR GENERAL

                                                                         DIRECTOR EXECUTIV

          ILIEŞIU DARIUS-EMILIAN                CINCEA DUMITRU-MATEI