Hotărâri ale consiliului local - Nr. 201 din 17.10.2024



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 201

privind completarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.32/29.02.2024 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Coridor ecologic Valea Căstăilor”, cu modificările și completările ulterioare

 

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 17.10.2024;

având în vedere:

Urgența justificată de serviciile de specialitate;

Referatul de aprobare nr.97546/14.10.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;

Raportul comun nr.97548/14.10.2024 al Direcţiei Tehnice, Direcției Dezvoltare Durabilă 2030 și al Direcției Economice;

Avizul favorabil nr.211/CR/17.10.2024 al Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;

Hotărârea Consiliului local al Municipiului Bistrița nr.32/29.02.2024 privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Coridor ecologic Valea Căstăilor”;

Hotărârea Consiliului local al Municipiului Bistrița nr.187/26.09.2024 privind modificarea anexei la Hotărârea nr.32/29.02.2024 a Consiliului Local al municipiului Bistrița privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Coridor ecologic Valea Căstăilor”;

în conformitate cu:

prevederile Hotărârii Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art.129 alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3), art.196 alin.(1) lit.”a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

 

H O T Ă R Ă Ş T E:

 

ART.I. – Se completează anexa la Hotărârea nr.32/29.02.2024 a Consiliului Local al municipiului Bistrița privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Coridor ecologic Valea Căstăilor”, cu modificările și completările ulterioare, şi se înlocuieşte cu Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.II. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Tehnică - Serviciul Clădiri Publice și Direcția Economică, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART.III. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă extraordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 16 voturi ”pentru” şi o ”abţinere”.

ART.IV. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:

  • Direcţiei Tehnice-Serviciul Clădiri Publice;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei Dezvoltare Durabilă 2030;
  • Primarului Municipiului Bistriţa;
  • Instituției Prefectului – Județului Bistriţa-Năsăud.

 

 

 

 

      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                           CONTRASEMNEAZĂ

                                                                              SECRETAR GENERAL

           URÎTE FLORIN RADU                            CINCEA DUMITRU MATEI