Hotărâri ale consiliului local - Nr. 133 din 25.07.2024



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 133

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „Regenerare urbană Drumul Sigmirului Nord”, municipiul Bistrița, str.Drumul Cetății nr.85A

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data 25.07.2024;

având în vedere:

Cererea înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr.25730/12.03.2024, cu completările nr.31898/26.03.2024, nr.45779/30.04.2024 și nr.57290/07.06.2024;

Referatul de aprobare nr.33045/28.03.2024 al Primarului municipiului Bistriţa;

Raportul de specialitate comun nr.33074/10.06.2024 al Arhitectului Şef al Municipiului Bistriţa și al Direcției Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;

Avizul consultativ nr.1/23.02.2024 al Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism;

Avizul nr.2/27.03.2024 al Arhitectului Șef al Municipiului;

Avizul favorabil nr.139/CR/24.07.2024 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;

anunţul nr.66720/09.07.2024 privind afişarea proiectului de hotărâre;

procesul-verbal de afişare nr.66742/10.07.2024;

procesul-verbal nr.71097/24.07.2024 încheiat cu ocazia împlinirii termenului de supunere la transparența decizională a proiectului de hotărâre;

Documentația de urbanism nr.1352/2019 Plan Urbanistic Zonal întocmită de Societatea ARHIMAR SERV SRL;

Raportul nr.89789/17.10.2023 privind informarea și consultarea publicului cu privire la Planul Urbanistic Zonal;

prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile Hotărârii nr.136/14.11.2013 a Consiliului Local al Municipiului Bistrița privind aprobarea documentației de urbanism "Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Bistrița şi Regulament Local de Urbanism", beneficiar Consiliul Local a municipiului Bistrița;

prevederile Hotărârii nr.184/31.10.2018 a Consiliului Local al Municipiului Bistrița privind aprobarea prelungirii termenului de valabilitate a documentaţiei de urbanism „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Bistriţa” şi a Regulamentului local de urbanism;

prevederile Hotărârii nr.207/14.11.2023 a Consiliului Local al Municipiului Bistrița privind aprobarea prelungirii termenului de valabilitate a documentaţiei de urbanism „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Bistriţa” şi a Regulamentului local de urbanism;

prevederile Hotărârii nr.159/29.09.2011 Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind aprobarea Regulamentului local referitor la implicarea publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului în municipiul Bistriţa;

prevederile art.2 alin.(2) şi art.4 lit.”b” din Legea nr.50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările ulterioare;

prevederile art.25 alin.(1) art.47*, art.57, art.58, art.59, art.60, art.61 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr.233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de eliberare și actualizare a documentațiilor de urbanism, cu  modificările și completările ulterioare;    

în temeiul art.129 alin.(2) lit.”c”, alin.(6) lit.”c” și art.139 alin.(3) lit.”e” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

ART.1. (1) Se aprobă Planul Urbanistic Zonal „Regenerare urbană Drumul Sigmirului Nord”, municipiul Bistriţa, str. Drumul Cetăţii nr.85A, pentru suprafața de 45315 mp conform Proiectului nr.1352/2019, întocmit de Societatea ARHIMAR SERV SRL şi Regulamentul aferent.

            (2) Regulamentul local de urbanism aferent Planului Urbanistic Zonal prevăzut la alin.(1) şi planşa de reglementări urbanistice, se constituie anexă care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART.2. Datele cuprinse în Planul Urbanistic Zonal aprobat conform art.1, modifică parțial și detaliază prevederile din documentaţia de urbanism „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Bistriţa” şi Regulamentul local de urbanism, aprobat prin Hotărârea nr.136/2013 a Consiliului Local al Municipiului Bistrita, cu valabilitate prelungită prin Hotărârile nr.184/2018 şi nr.207/2023 ale Consiliului Local al Municipiului Bistrita, pentru suprafata de 45315 mp teren din intravilanul municipiului Bistrița, U.T.R.11, conform reglementărilor din Regulamentul Local de Urbanism aferent PUZ.

ART.3. Se vor respecta condițiile și recomandările din avizele și acordurile emise pentru obiectivele propuse, iar asigurarea utilităților se va face pe cheltuiala beneficiarilor.

ART.4. Documentaţia de urbanism care face obiectul prezentei hotărâri este valabilă pe o perioadă de 5 ani.

ART.5. Primarul municipiului Bistriţa, prin Arhitectul Şef, Serviciul Urbanism, Direcția Patrimoniu, Direcția de Infrastructură și Servicii, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

ART6. Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) lit.”e” din Ordonanța de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu număr de 18 voturi „pentru” şi o „abţinere”.

ART.7. Secretarul General al municipiului Bistrita, prin Compartimentul Pregătire Documente, va comunica prezenta hotărâre:

  • Arhitectului Şef al Municipiului;
  • Direcției Patrimoniu;
  • Direcției de Infrastructură şi Servicii;
  • Beneficiarilor Planului Urbanistic Zonal, prin grija Arhitectului Şef al Municipiului;
  • Primarului municipiului Bistriţa;
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.

                 

      PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                           CONTRASEMNEAZĂ

                                                                              SECRETAR GENERAL

      FILIP ALEXANDRU-TUDOR                       CINCEA DUMITRU-MATEI