Hotărâri ale consiliului local - Nr. 156 din 31.08.2023



Hotărâri ale consiliului local - Nr. 156

privind modificarea Hotărârii nr.157/28.11.2017 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare și modernizare Colegiul Tehnic Grigore Moisil – Corp A, B și C” Municipiul Bistrița, cu modificările ulterioare

        Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 31.08.2023;

        având în vedere: 

        Referatul de aprobare nr.82852/21.08.2023 al Primarului municipiului Bistriţa;

        Raportul comun nr.83047/22.08.2023 al Direcţiei Tehnice, Direcției Economice şi Direcţiei Juridice, Resurse Umane, Achiziții Publice;

        Avizul favorabil nr.159/30.08.2023 Comisiilor reunite de specialitate ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;

        Hotărârea nr.157/28.11.2017 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare și modernizare Colegiul Tehnic Grigore Moisil – Corp A, B și C” Municipiul Bistrița, cu modificările ulterioare;

       în conformitate cu:

       prevederile Hotărârii Guvernului României nr.28/2008 privind aprobarea conținutului cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții;

       prevederile art.15 lit.”b” din Hotărârea Guvernului României nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentației tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

       prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

        în temeiul art.129 alin.(2) lit.”b”, alin.(4) lit.”d”, art.139 alin.(3), art.196 alin.(1) lit.„a” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

        ART.I. – Se modifică și se înlocuiește anexa la Hotărârea nr.157/28.11.2017 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare și modernizare Colegiul Tehnic Grigore Moisil – Corp A, B și C” Municipiul Bistrița, cu anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

        ART.II. – Se aprobă Devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții ”Reabilitare și modernizare Colegiul Tehnic Grigore Moisil – Corp A, B și C” Municipiul Bistrița, prevăzut în anexa nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

        ART.III. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Tehnică - Serviciul Clădiri Publice și Direcția Economică, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.

        ART.IV. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea art.139 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 19 voturi ”pentru”.

          ART.V. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente va comunica prezenta hotărâre:

    • Direcţiei Tehnice - Serviciul Clădiri Publice;
    • Direcției Economice ;
    • Primarului Municipiului Bistriţa;
    • Instituției Prefectului – Județul Bistriţa-Năsăud.

 

           PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                       CONTRASEMNEAZĂ

                                                                               SECRETAR GENERAL

           FILIP ALEXANDRU TUDOR                       GAFTONE FLOARE