Hotărâri ale consiliului local - Nr. 175 din 28.07.2022
Hotărâri ale consiliului local - Nr. 175
privind stabilirea unor măsuri în vederea schimbării destinației terenului în suprafață de 10,52 hectare, aferent Liceului Tehnologic Agricol Bistrița, din teren agricol în teren destinat edificării unui Complex socialConsiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.07.2022;
având în vedere:
Urgența determinată de iminenta lansare a Ghidului solicitantului în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru două categorii de beneficiari și anume, dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități și crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie;
Adresa nr.101/20.07.2022 înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.73637/25.07.2022 de către Biserica Penticostală “Sfânta Treime” Bistrița;
Adresa nr.166/26.07.2022 înregistrată la Primăria municipiului Bistrița cu nr.74369/26.07.2022 de către Asociația “Filantropia ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud;
Adresa nr.66586/26.07.2022 a Direcției Integrare Europeană;
Referatul de aprobare nr.74564/26.07.2022 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.74565/26.07.2022 al Serviciului public municipal Direcţia Patrimoniu și al Direcției și al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic;
Avizul favorabil nr. 179/27.07.2022 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
prevederile Legii nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art. 112 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr.700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.858 şi următoarele, din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.”c” şi alin.(14), art.139 alin.(3) lit.”g”, art. 286 alin.(4), art.287 lit.b din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1. – Se dă acordul pentru schimbarea destinației și excluderea din baza materială a învățământului preuniversitar de stat și din cea a Liceului Tehnologic Agricol Bistrița a terenului în suprafață de 10,52 hectare din totalul de 38 hectare teren agricol, în vederea amenajării unui Complex social.
ART.2. – Se aprobă întocmirea documentației necesare în vederea emiterii avizului conform al Ministerului Educației Naționale, pentru schimbarea destinației terenului prevăzut la art.1.
ART.3. – Documentațiile de urbanism necesare schimbării destinației terenului prevăzut la art.1, se vor întocmi prin grija Arhitectului Șef al municipiului Bistrița, după obținerea avizului conform de schimbare a destinației terenului, din partea Ministerului Educației Naționale.
ART.4. – Întocmirea documentației care se va înainta Ministerului Educației Naționale în vederea obținerii avizului conform, se va demara prin grija Direcției Patrimoniu.
ART.5. – Primarul municipiului Bistriţa prin Serviciul public municipal „Direcţia Patrimoniu”, Direcţia Administraţie Publică, Juridic va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.6. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de către Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţa ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul Administrativ, respectiv cu un număr de 18 voturi ”pentru”.
ART.7. – Secretarul general municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, contencios, va comunica prezenta hotărâre:
- Serviciului public municipal „Direcţia Patrimoniu”;
- Arhitectului Șef al municipiului Bistrița;
- Direcţiei Administraţie Publică, Juridic;
- Direcției Integrare Europeană;
- Liceului Tehnologic Agricol – municipiul Bistrița, Drumul Tărpiului nr.21;
- Bisericii Penticostale “Sfânta Treime” Bistrița – municipiul Bistrița, Aleea
Trandafirilor, nr.45;
- Asociației “Filantropia ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud, municipiul Bistrița,
Piața Unirii, nr.9;
- Primarului municipiului Bistriţa;
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE SEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU SECRETAR GENERAL,
DIRECTOR EXECUTIV
BRICI TIBERIUS-DANIEL CINCEA DUMITRU MATEI